Ce este donarea de sânge?

Donarea de sânge în scopuri terapeutice este un gest umanitar, benevol, neremunerat și anonim. Recoltarea și conservarea de sânge și de plasmă se fac conform instrucțiunilor Ministerului Sănătății, numai sub supraveghere și responsabilitate medicală. La o donare, se prelevează 5–7 ml/kg corp greutate donator, dar nu mai mult de 450 ml. Cu acordul donatorului sângele va fi testat pentru a afla grupa sanguină și se face screening pentru infecții. Dacă testele revelează o problemă de sănătate, donatorul va fi informat și îndrumat spre consult de specialitate.