Cum a schimbat vaccinul DTP (D-Difterie, T-Tetanos, P-Pertussis) sănătatea a generații de copii din Moldova
Cu doar câteva decenii în urmă, boli precum difteria, tetanosul și tusea convulsivă făceau parte din realitatea dureroasă a multor familii. Simptome aparent banale, precum o tuse ușoară, o rană mică sau febră însoțită de dureri de gât, puteau evolua rapid în complicații grave, spitalizări și, uneori, pierderi de vieți omenești. Pentru părinții de atunci, frica nu era o excepție, ci o stare constantă.
Astăzi, datorită vaccinului DTP (Difterie, Tetanos, Pertussis), aceste riscuri au fost drastic reduse. Protecția oferită prin vaccinare a schimbat cursul sănătății publice și a oferit copiilor din Republica Moldova, dar și din întreaga lume, șansa la o copilărie sigură și protejată.
Documentarul „Cum a schimbat vaccinul DTP (D-Difterie, T-Tetanos, P-Pertussis) sănătatea a generații de copii din Moldova” spune povestea acestei transformări profunde: de la teama permanentă de boală din trecut la realitatea zilei de astăzi, o realitate în care progresele medicale coexistă cu provocări noi, precum dezinformarea, ezitarea față de vaccinare și presiunea asupra sistemului de sănătate.
Prin mărturii emoționante ale medicilor și părinților, explicații clare oferite de specialiști și exemple relevante din alte țări, filmul aduce în prim-plan nu doar știința din spatele vaccinurilor, ci și impactul lor real asupra vieților oamenilor. Este o incursiune în memoria colectivă, dar și un apel la responsabilitate pentru prezent și viitor.
Totodată, documentarul evidențiază cum vaccinarea nu înseamnă doar protecție individuală, pentru fiecare copil, ci și grijă pentru întreaga comunitate. În același timp, demontează mituri și falsuri despre imunizare, oferind informații bazate pe dovezi și răspunsuri la întrebările care îi preocupă pe părinți astăzi.
Poate Republica Moldova să devină un exemplu de încredere în știință și educație pentru sănătate?
Răspunsul depinde de fiecare dintre noi.
Pentru că, atunci când știința și responsabilitatea merg mână în mână, viața învinge. Iar uneori, o singură decizie, luată la timp, poate face diferența dintre risc și protecție.
Țineți minte!
În Republica Moldova, copiii și adulții beneficiază gratuit de vaccinul DTP la medicul de familie. Acesta se administrează la vârsta de 2,4 și 6 luni, ulterior revaccinarea copiilor are loc la vârsta de 22-24 luni, la 6-7 ani, la 15-16 ani, dar și la vârstele jubiliare – 20, 30, 40, 50, 60 ani.
Acest documentar este realizat de Ministerul Sănătății și UNICEF, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății, cu suportul Guvernului Marii Britanii, parte a planului național de schimbare socială și comportamentală în imunizare 2027.
#DTP #Vaccinare #Difterie #Tetanos #Pertussis #Prevenție #SănătatePublică #ProtejeazăViitorul #PentruFiecareCopil